Varful Moldoveanu – Valea Rea | Drumetie

20170826_161428.jpgUnul dintre obiectivele pe 2017 a fost sa ajungem pe varful Moldoveanu.

Din 2016, de cand am cazut in patima mersului pe munte, ne-am dorit foarte mult sa facem creasta Pietrei Craiului si varfurile Moldoveanu si Negoiu. Atat eu, cat si sotul meu, ne bucuram de fiecare traseu pe care-l facem, indiferent de gradul de dificultate sau zona geografica. Cu toate acestea, parca Piatra Craiului si Fagaras ne-au facut inca de la inceput cu ochiul.

Astfel, dupa cateva ture de hiking de antrenament, ne simteam nerabdatori sa ajungem in Fagaras si sa ne convingem singuri daca pozele pe care le tot vedeam pe diverse bloguri si pe retelele de socializare nu sunt photoshopate. Nu de alta, dar unele pareau din alta lume.

Ne interesam asadar de variantele de acces si decidem sa mergem pe cel mai scurt traseu, cel prin Valea Rea. Ne cautam din timp cazare, verificam prognoza meteo (au fost 30+ grade in satul Slatina si 12 grade pe Moldoveanu in ziua drumetiei), ne documentam cu privire la traseu si plecam optimisti la drum, voiosi si increzatori ca ne asteapta o experienta unica, pe care sigur ne-am dori sa o repetam si a doua si poate chiar a treia oara.

Experienta s-a dovedit a fi intr-adevar unica, dar uneori socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ sau, cu alte cuvinte, am inceput bine dar ne-am cam poticnit pe parcurs.

Inca de la inceput trebuie sa spun ca traseul in sine este unul foarte solicitant. Se poate parcurge de oricine cu o conditie fizica medie spre buna, fara frica de inaltime si cu un minim de echipament de munte (cel putin bocanci sau pantofi de hiking; noi am avut si geci + pantaloni waterproof + pelerine de ploaie) – am vazut inclusiv copii (12-13 ani) si oameni mai in varsta. Cu toate acestea, urcarea este sustinuta, pe alocuri abrupta, plina de grohotis, doar prin zone descoperite (cu exceptia celor 10-15 minute prin padure de la inceput) si cu destul de multe portiuni de gol alpin (dupa Portita Vistei).

Peisajul iti ia de multe ori respiratia si te indeamna la pauze lungi, dar cum vremea poate fi foarte capricioasa pe munte, cred ca e mai prudent sa te tii de traseu fara opriri prea lungi si poate sa o lasi mai moale pe coborare, dupa ce ai trecut de partile mai solicitante.

Stana lui Burnei – Caldarea Vaii Rele

Stana-lui-Burnei.jpg

Stana lui Burnei

Traseul incepe cu 10-15 minute de plimbare prin padure, dupa care continua cu prima urcare sustinuta (primul munte, asa cum i-am spus noi).

Noi am ajuns in varf, la Caldarea Vaii Rele, in aproximativ 3 ore, cu opriri scurte si dese, atat pentru poze, cat si pentru odihna.

Desi traseul este, dupa cum spuneam, destul de solicitant, cel mai mare disconfort l-am simtit de la caldura si de la faptul ca nu gaseai nici macar un metru de umbra unde sa te racoresti.

Intr-o zi de vara poti face usor insolatie si/sau arsuri solare daca nu iti iei masuri de precautie. Noi am avut sepci + bandane cu SPF si am aplicat lotiunea cu protectie solara de cateva ori. Cu toate acestea, sotul meu s-a trezit seara cu o frumusete de dunga rosie pe gat, probabil acolo unde nu a insistat cu lotiunea cu SPF.

IMG_0983.JPG

Privire spre Stana lui Burnei

 

Caldarea Vaii Rele – Portita Vistei

Caldarea Vaii Rele este de o frumusete aparte si ofera pentru prima data pe traseu o panorama superba catre varfurile Vistea Mare, Moldoveanu, Rosu, inclusiv catre refugiul Vistea.

20170826_164648.jpg

Caldarea Vaii Rele

20170826_162851.jpg20170826_164202.jpg

 

 

 

 

20170826_112720.jpg

Tot aici, la aproximativ 20 de minute de Caldare, se afla lacul Iezerul Triunghiular, in jurul caruia erau si cateva corturi.

20170826_153233.jpg

Lacul Iezerul Triunghiular

Traseul continua cu o noua urcare, mai usoara si mai scurta decat prima, la finalul careia incepe ascensiunea spre varful Vistea Marea.

Avertizare: Intr-o zi calduroasa ai sanse mari sa te deshidratezi, mai ales daca nu vrei sa cari foarte multa apa si nici nu te atrage paraul cu apa potabila din Caldarea Vaii Rele. Noi (2 persoane) am avut doar 2,5l de lichide la noi (dintre care 2l de apa) si a fost insuficient. Am ramas fara apa pe coborare, dar mai ales pe aceasta portiune am simtit din plin nevoia de apa in plus. Cred ca ar fi trebuit sa avem in jur de 4l ca sa ne fie ok. Sa ne fie invatatura de minte …

Portita Vistei – Varful Vistea Mare

20170826_125327.jpg

Din Portita Vistei incepe urcarea pe stanci spre varful Vistea Mare. Desi ascensiunea este mai dificila comparativ cu portiunile anterioare, se poate urca atat cu bete de trekking, cat si cu ajutorul mainilor.

Vistea-Mare.jpg

Poteca spre varful Vistea Mare

urcare-Vistea.jpg

Am intalnit inclusiv 1-2 catei pe traseu, deci probabil ca zona este accesibila si pentru ei 🙂

Noi am nimerit aglomeratie inca de pe aceasta portiune, dar exista locuri in care te poti da la o parte astfel incat sa faci loc celor mai grabiti sau celor care coboara.

Desi nu ma omor dupa urcari in general, acest tip de ascensiune, pe stanci, este unul dintre preferatele mele. Nu este nici foarte greu, dar nici foarte usor si iti trezeste toate simturile, mai ales daca alegi sa mergi intr-un ritm mai alert.

Daca nu ai bete, iti pot fi de folos si manusile de alpinism, desi sunt mult mai utile pe urmatoarea portiune, de la varful Vistea spre varful Moldoveanu, pe zonele de lanturi.

Varful Vistea Mare – Varful Moldoveanu

20170826_144940.jpg

Traseu de creasta spre varful Moldoveanu

poteca-Moldoveanu.jpgDesi indicatorul de pe Vistea Mare arata 15 minute spre varful Moldoveanu, noi cred ca am facut vreo 30 minute, daca nu si mai mult. A fost foarte aglomerat – din cauza potecii inguste si a portiunilor cu lanturi, unde la un moment dat se facusera niste cozi de 15-20 de persoane.

Drumul in sine, fara aglomeratie, cred ca ar putea fi facut in 15-20 de minute.

Poteca arata ca in poza din dreapta, in stilul caracteristic crestei. Din pacate nu am avut cum sa fac poze la portiunile cu lanturi din cauza ambuteiajelor. De altfel, pe prima portiune de lanturi aveam inca betele de trekking nestranse si am avut nevoie de ajutor de la un alt turist pentru a putea trece cu ele. Nu va recomand sa procedati ca mine ci sa vi le strangeti de la inceput. Pe partea aceasta chiar nu mi se par necesare.

Din cauza aglomeratiei nici in varf nu am stat mai mult de 5 minute. Erau multi oameni si tot veneau si nu prea era loc, asa ca am preferat sa ne intoarcem. Senzatia insa de a te afla pe cel mai inalt varf din Romania este super faina iar peisajele sunt superbe.

20170826_141149.jpgvarful-Moldoveanu.jpg

 

 

20170826_144119.jpg

 

 

 

 

 

Per total, am facut in jur de 5 ore de la Stana lui Burnei pana pe varful Moldoveanu. Indicatorul arata 3-4 h, ceea ce nu mi se pare deloc realist, mai ales daca e aglomerat si foarte cald.

Nu ne-am grabit mai deloc, am facut multe pauze mici de poze si de odihna si 3 pauze mai mari, cam de 10-15 de minute fiecare.

Pe Strava, am obtinut un timp total de miscare de 4 ore, ceea ce inseamna ca jumate din cele aproape 8 ore am stat 🙂

Varful Moldoveanu – Stana lui Burnei (tot prin Valea Rea)

Coborarea am facut-o tot prin Valea Rea, ne-a luat in jur de 3h (cu opriri) si ne-a dat multe dureri de genunchi (mie mai ales). Betele de trekking si genunchierele m-au ajutat sa ajung inapoi la masina – nu cred ca as fi putut altfel sa parcurg nici jumatate din coborare.

Eu, personal, ma stiu cu probleme la genunchi, deci ma asteptam la o coborare solicitanta. Dar mi-au ajuns la urechi impresii asemanatoare si de la ceilalti drumeti.

20170826_164209.jpg

Per total, trebuie sa recunosc ca am subapreciat traseul spre Varful Moldoveanu prin Valea Rea si ca dupa ce am ajuns inapoi la pensiune am lesinat repede 🙂 A doua zi ne-am trezit cam rigizi si cu ceva febra musculara.

Acces Stana lui Burnei

Noi am incercat sa ne cazam cat mai aproape de minunatul drum forestier, asa ca am plecat la 06:30 dimineata din Slatina. Nu ne asteptam sa fie mare trafic la ora aceea, dar ne-am inselat – au fost foarte multe masini pe parcursul celor aproximativ 2 ore pana la stana. Cand am ajuns, zona de parcare era plina pe cateva sute de metri asa ca ne-am parcat destul de departe, nedorind sa ne inghesuim, mai ales ca tot veneau masini si era greu de intors masina din cauza drumului foarte ingust pe alocuri.

In privinta drumului, nu cred ca o sa mai mergem pe acolo prea curand. Poate dupa ce se reabiliteaza. Ca si accesibilitate, drumul se poate face cu orice tip de masina, atata timp cat se acorda putina atentie pe portiunile pline de cratere. Am vazut BMW-uri (unul a si facut pana) + Audi, Tico si Skoda. Dar drumul este prost: plin de gropi, denivelari, alunecari de teren, lemne si resturi.

Din fericire nu am intalnit niciun camion, fiind sambata (se pare ca in weekend defrisarea ia o pauza), dar ceilalti turisti au facut din drumul si asa plin de gropi si denivelari un calvar si mai mare. Dimineata oamenii erau probabil mai odihniti si mai rabdatori si se deplasau destul de ok (20-30-40 km/h); seara insa, la intoarcere, erau atat de agitati incat mergeau cu 45-50 km/h, ridicand tot praful si nepastrand distantele regulamentare pe un drum atat de prost, in care tot timpul trebuie sa pui frane bruste din cauza gropilor (destul de mari si adanci pe alocuri). Noi am mers destul de constant, cu 30 km/h pe portiunile mai ok si 15-20 km pe portiunile pline de gropi. Chiar si asa din cand in cand ne simteam ca ne deplasam cu viteza unei carute cu o roata. Cele aproximativ 2h dus + 2,5 h intors au fost tortura pura. Am tinut-o intr-un hopa-topa, sus-jos continuu.

Impresii finale

Desi destul de solicitant, traseul spre varful Moldoveanu prin Valea Rea este absolut superb si alegerea perfecta pentru cine cauta un traseu rapid, de o zi, spre cel mai inalt varf din Romania. Noua ne-a placut atat de mult incat probabil la anul o sa incercam si varianta prin Balea Lac, tot traseul de o zi.

Si ne-am convins, pozele nu era photoshopate 🙂

De vizitat in zona

Pentru ca aveam cateva ore la dispozitie in ziua de dinaintea drumetiei, am decis sa vizitam Manastirea Corbii de Piatra din Jgheaburi si lacul Invartita (Nucsoara), din comuna cu acelasi nume.

20170825_155133.jpg

20170825_162747.jpg

Zona este foarte frumoasa si inclusiv o plimbare pe dealurile Slatinei iti lasa amintiri faine.

20170825_191516.jpg

Spor la hiking!

Anunțuri

Acceptarea si respectul de sine

Ani la rand m-am luptat cu felul in care aratam. Propriul meu corp devenise cel mai mare dusman al meu. Il tratam urat, il subapreciam si cateodata il uram. Il consideram vinovat pentru propriile mele nemultumiri si neputinte. Asteptam sa se transforme in ceea ce eu voiam, dar fara niciun efort din partea mea. Il subalimentam, il privam de somn si activitate fizica, de nutrienti, minerale si vitamine si il puneam sa care angoasa emotionala in care ma aflam. 15 ani m-am luptat cu el. L-am considerat vinovat pentru esecurile mele, pentru lipsa mea de incredere si pentru toate problemele medicale pe care le-am avut.

In tot acest timp, in care l-am disconsiderat si l-am injosit, el a continuat sa se lupte pentru mine.

La un moment dat mi s-a spus ca sunt suspecta de TBC, apoi de cancer la plamani. Nu era nici una, nici alta. Era un amarat de os de peste pe care-l inghitisem copil fiind si care intrase pe caile aeriene, plasandu-se in plaman. Mi l-au scos, alaturi de lobul drept. Intre timp, corpul meu a avut grija sa regenereze plamanul drept ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Acum, tot ce a ramas este o cicatrice mare, pe care am vrut s-o acopar printr-un tatuaj, pentru a nu atrage privirile, intrebarile si mila oamenilor. Mi-am dat seama insa ca victoria in viata nu trebuie acoperita. Am supravietuit cand sansele erau impotriva mea iar acest lucru nu reprezinta in niciun caz o rusine. Acum imi port cicatricea cu mandrie.

Acum cativa ani mi s-a spus ca am contactat virusul (hepatitei) C. Din start mi s-a spus ca daca am anticorpii in sange, inseamna ca automat am si hepatita C. Dupa cateva saptamani de asteptare dupa rezultatele testelor, mi s-a spus ca, printr-o minune, corpul meu a reusit sa se vindece singur, ramanand in urma doar anticorpii, martori ai infectiei trecute. De atunci imi repet anual analizele pentru a ma convinge ca nu a fost doar un vis frumos. Dar sunt bine. Corpul meu a avut grija de asta.

Apoi, dupa ani de postura proasta si activitate fizica minima, mi s-a spus ca cele 2 regiuni ale spatelui (lombara si cervicala) beneficiaza de niste minunate deshidratari ale discurilor si inflamatii zonale. Mi s-a recomandat gimnastica medicala zilnica pentru tot restul vietii, medicamente si daca situatia progreseaza, operatie. Initial am suferit o adevarata trauma la gandul ca trebuie sa depun atat de mult efort: sa ma misc mai mult, sa transpir, sa fac febra musculara. Dar in cele din urma am realizat ca exact de asta avea nevoie spatele si implicit corpul meu. Am renuntat de mult la medicamente si nu fac in fiecare zi gimnastica medicala. Mi-am diversificat activitatile fizice astfel incat sa-mi ofer cat mai multe beneficii fara a ma extenua sau accidenta. Si sunt bine, foarte bine chiar. Cu fiecare zi care trece corpul meu devine mai puternic. Mai rapid, mai mobil, mai multumit …

Dupa 15 ani am invatat sa imi apreciez corpul si tot ceea ce a facut pentru mine. In ciuda neglijarii, m-a sustinut si m-a ajutat sa devin persoana care sunt astazi. Iar acum este randul meu sa-i ofer, intr-un tarziu, tot ceea ce are nevoie. Acum suntem 1, functionam ca 1 si luam decizii ca 1. Acum imi ascult corpul si il respect. De fiecare data cand gresesc, primesc semnale de alarma, pe care inainte nu stiam cum sa le interpretez.

Imi place de corpul meu. Cu toate vergeturile, cicatricile si zonele netonifiate pe care nu le puteam suporta inainte. Corpul meu este cel mai bun martor al vietii mele. El imi permite sa fac ceea ce imi doresc si ma ajuta atunci cand cred ca nu mai pot continua. No more self hating.

Canapea pentru 2 maidanezi

Iata ca am vazut-o si pe asta: 2 caini maidanezi si-au creat propria canapea 🙂

O fi fost din cauza frigului? Sau pur si simplu e noua metoda de marcare a teritoriului?

Caini maidanezi pe o masina

Caini maidanezi pe o masina

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tradarea, inchisoarea iertarii

As vrea sa pot ierta. Sa intorc celalalt obraz si sa astept urmatoarea lovitura. Sa accept tradarea, s-o iert si s-o uit. Dar nu cred ca pot. Nu cred ca sunt o persoana atat de buna incat sa trec peste asa ceva, mai ales cu zambetul pe buze. Desi mi-o doresc … spre binele si linistea mea. Dar stiu ca nu pot. Si atunci ce ramane de facut …?!

Acum cativa ani, in goana mea nebuna de a citi cat mai mult, m-am lovit de o afirmatie care m-a ajutat de-a lungul timpului foarte mult in situatiile dificile: „Si maine este o noua zi” (Pe aripile vantului – Margaret Mitchell). Intotdeauna cand m-am simtit rau am sperat ca ziua ce urma o sa fie o zi mai buna. Am luptat ca sa o fac mai buna. Asta pentru ca mereu am crezut ca destinul ti-l faci singur, prin alegerile facute.

Iata insa ca raza mea de speranta paleste in fata Tradarii. Lasand la o parte durerea pe care o simti atunci cand pierzi pe cineva drag, nu cred ca mai exista alt sentiment la fel de apasator precum cel de tradare si abandon. Sa fii tradat de persoana de la care niciodata nu te-ai fi asteptat la asa ceva, persoana pe care o iubeai si in care aveai incredere, sa-ti fie intors spatele fara cea mai mica parere de rau, este ceva ce nu as dori nimanui.

Cred insa ca timpul vindeca si cele mai adanci rani. Sper ca intr-o zi sa pot spune cu tot sufletul „Te-am iertat” …

Tehnologia – Bat-o vina!

Vizionand clipul de mai jos nu mi-a venit sa cred in ce hal au ajuns unii oameni din cauza tehnologiei … Cum se poate ca la o melodie ritmata, cantata de nimeni altul decat Justin (unul dintre cei mai buni performeri din punctul meu de vedere) nimeni sa nu cante sau sa danseze, sau cel putin (daca ma astept la prea multe) sa aplaude?! Si totul doar ca sa poata filma cu telefonul mobil …

Nu cred ca am vazut vreodata vreun public atat de prost. Oare chiar e mai important sa stai rastignit cu o mana in sus ca sa fii sigur ca prinzi momentul decat sa te distrezi, sa simti muzica si sa-i arati artistului care canta pentru tine respectul si admiratia cuvenita …? Asta cu atat mai mult cu cat videoclipul, fiind filmat in cadrul emisiunii Jimmy Kimmel, ar fi fost sigur incarcat pe YouTube.

Dar se pare ca pentru unii e mai important sa poata dovedi ca l-au vazut pe Justin cantand decat sa se simta bine …

Trist …

Chicken McNuggets la microscop

Daca v-ati intrebat vreodata cum arata carnea de la McDonalds la microscop (cine se intreaba asta?!) iata ca a aparut si raspunsul:

 

Prajitura proteica cu ovaz, banane si seminte de chia

In ultima vreme am cazut prada unor pofte cumplite de dulce (si nu, nu sunt insarcinata :)).

Cred ca nivelul cromului din organism a scazut dramatic iar mierea, curmalele si pepenele rosu nu mai reusesc sa faca fata. Cum nu mananc dulciuri procesate din comert, a trebuit sa recurg la ultima varianta: prajituri facute in casa.

Si pentru ca fac destul sport si nu prea mananc proteine, m-am gandit sa maresc, cat se poate, aportul proteic si prin intermediul dulciurilor.

Ingrediente

Prajitura proteica cu banane, chia, ovaz si pudra de roscove

Prajitura proteica cu banane, chia, ovaz si pudra de roscove

250g fulgi de ovaz

250g faina de ovaz

2 banane

2 oua

2 linguri zahar brun (3 chiar daca preferati mai dulce)

1 lingura seminte de chia

1 lingurita scortisoara

1 lingura pudra de roscove

Stafide (dupa gust)

Un praf de sare

Se amesteca fulgii de ovaz, faina de ovaz, zaharul, pudra de roscove si se adauga apoi si mixul de banane cu oua (sub forma de pasta). Se adauga si restul ingredientelor si se baga la cuptor la 170 de grade.

Si gata prajitura! Poate fi mancata si ca desert, si ca gustare intre mese. Eu am preferat-o la 30-60 de minute dupa exercitiile fizice, pentru a-mi recapata energia.

P.S. De data aceasta nu m-am omorat cu pozele 🙂

Compozitie prajitura proteica

Compozitie prajitura proteica

Prajitura proteica cu banane, chia si ovaz

Prajitura proteica cu banane, chia si ovaz

Toane Raw

O reteta raw pe zi

The Fierce Banana

Boring monkeys should fear me!

Ligia Pop

Autor, Raw Chef, Consultant Nutriție

someoneDIDthis

If you do something do it properly or don't

Tamboi's Blog

Just another WordPress.com site

Ink4thought

Life's journeys

DIYro: Fă-o chiar tu!

DIY în limba română

JOS GATITUL

clorofila cu lamaie